Echipa Funny Travel va povesteste trairile personale si cu bune si cu rele  in statiunea:

Sunny Beach

Traseu: Bucureşti – Giurgiu – Ruse – Şumen – Varna – Byala – Sunny Beach. La vama română se prezintă buletinul şi se achită taxa de trecere a podului (echivalentul în lei a 6 euro). În vama bulgară am achitat contravaloarea taxei de drum (5 euro/ săptămână). Am ieşit din Ruse în direcţia Şumen. Drumul este bun. La Şumen am intrat pe autostrada spre Varna. În Varna se merge spre centru (Catedrală) şi se virează la dreapta, ieşind din oraş pe autostradă spre Sunny Beach – circa 85 km.

Am petrecut o săptămână de vis pe coasta însorită a Bulgariei la Marea Neagră, cazaţi la Hotelul Chaika Beach din Sunny Beach, într-un apartament situat la etajul nouă cu vedere spre est. Dimineaţa, vedeai din balcon răsăritul soarelui, privelişte completată de plaja însorită din estul staţiunii, faleza, strada de promenadă (corso), magazinele şi hotelurile aferente. În depărtare, se conturează staţiunile Elenite, Sveti Vlas şi Koşariţa, aflată la poalele unor dealuri împădurite (privind din balconul apartamentului aveai senzaţia că te afli atât la mare, cât şi la munte – vezi foto).

Hotelul compus din trei corpuri (două de patru stele, METROPOL şi ARCADIA,  şi unul de cinci stele, CHAIKA BEACH) este situat lângă plaja, având acces direct la mare. Cele trei corpuri formează un trunghi, în mijlocul căruia se află o piscină de mari dimensiuni (vezi foto). Complexul îşi merită categoria de patru/respectiv, cinci stele, fiind construit de germani după toate regulile confortului occidental.

Deşi dispune de parcare, dimensiunile acesteia nu pot oferi locuri tuturor celor cazaţi aici (complexul a fost conceput preponderent pentru turişti germani sosiţi cu avionul). Apartament foarte amplu, frumos decorat şi curat, dispunând de tot confortul şi de un balcon mare cu masă şi scaune (vezi foto). Piscina din faţa hotelului era foarte curată, iar seara erau oferite persoanelor cu copii mici posibilităţi de agrement. Traversând corso, intrai direct pe plajă, de o laţime considerabilă (circa 70 – 80 de metri, amenajată cu umbrele şi şezlonguri – vezi foto). În dreapta era amenajat un teren de volei pe plajă (stâlpii şi fileul).

Marea era curată, cu nisip fin şi adâncime progresivă. Există din loc în loc posturi de salvamar, care-i atenţionează pe cei care se avântă în larg. Pe plajă nu te agasau ca în România tot felul de vânzători de seminţe scoici şi alte alea. Doar două persoane ofereau civilizat îngheţată sau fructe proaspete la gheaţă.

Pentru cei care achiziţionează pachetul all inclusive exista un restaurant-bar situat în imediata apropiere a piscinei din faţa hotelului Chaika Beach, unde se puteau solicita băuturi răcoritoare ori bere (până la orele 15,00), iar după aceea şi băuturi tari (whisky, gin, votca etc.). Aceleaşi cereri se puteau adresa şi în timpul servirii mesei de prânz/seară la barul amenajat în restaurantul hotelului.

Masa se servea la restaurantul hotelului dimineaţa între orele 7,30 – 10,30, prânz 12,30 – 14,00 şi seara 17,30 – 21,00. Mâncarea era bună şi variată, pentru aproape toate gusturile. Bucătăria tipic bulgărească fiind şi multe sortimente de bucătărie internaţională. Ne-au plăcut carnea de pui, sortimentele de pâine, îngheţata, salatele bulgăreşti şi desertul (fructele şi dulciurile). Vinul bulgăresc (roşu sau alb, de la producător) este de bună calitate. Există însă loc de mai bine la restaurant.

Sunt multiple posibilităţi atât de tratament, cât şi de agrement. Pentru tratament există un SPA în cadrul Hotelului Chaika Beach, cu toată gama de servicii, inclusiv saună, masaj etc. Pentru agrement, în timpul zilei există posibilitatea de a zbura cu  paraşuta trasă de barcă, minicroazieră cu corabia, cu bărci cu motor, ski jet, cu banana, volei pe plajă etc. (vezi foto). Seara, oferta de agrement este deosebit de variată, de la bangee jumping, slalom, la diverse dispozitive demne de parcul de distracţii, până la promenadă, shopping, dans, karaoke etc.